Dacă aş fi ştiut că este el!

Într-o zi, pe când mă jucam cu câţiva băieţi de vârsta mea în piaţa satului în care locuiesc părinţii mei, autobuzul ce venea din oraş opri în staţie. Câţiva călători coborâră. Printre ei un infirm încerca din toate puterile să meargă ajutându-se de o cârjă. Mersul lui era atât de ciudat încât aveai impresia că picioarele îi sunt desprinse de corp. Pentru a-mi distra prietenii, am strigat:

- Ia priviţi colo ce schilod!

"Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici" (Ps. 109:4).

În mijlocul râsului tresar întrezărindu-l pe tata care se duce direct la călătorul infirm. După ce îl salută prieteneşte, tata îi întinde braţul şi pornesc amandoi spre casa noastră. Când am văzut acest lucru am simţit că intru în pământ de ruşine. În seara aceea m-am întors acasă pe ascuns, asemni unui hoţ. A trebuit însă să merg la masă şi acolo să întâlnesc privirile călătorului invalid, schilod, care mă salută prieteneşte. Privind la mine se adresă tatălui meu:

- Ce băiat frumos ai. A meritat sa fie salvat de la înnec.

"Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi păcătoşi, Hristos a murit pentru noi" (Rom. 5:8).

 

Aceste cuvinte m-au străpuns. Tatăl meu mi-a povestit de multe ori că la vârsta de trei ani, într-o dimineaţă foarte rece de martie am cazut în râu şi eram la un pas să mă înnec. Un prieten s-a aruncat însă în apă şi mi-a salvat viaţa. Pentru mine aventura nu a avut nici o consecinţă neplacută, dar aceluia ce m-a salvat, baia aceea rece i-a provocat un reumatism puternic făcând din el  un infirm.