Garra

O zi calmă se aşterne peste jungla africană. Dimineaţa se anunţă liniştită. Undeva în luminiş, pe nisipul roşu, se zăreşte casa misionarului englez Arthur. 

Deodată, din pădurea învecinată ţâşneşte un negru. Cu sufletul la gură acesta aleargă spre casa misionarului. In urma lui vin trei oameni înarmaţi cu arcuri şi săgeţi. Când nu mai are decât zece metri până la casă, nefericitul fugar este atins în picior de o săgeată. În timp ce cade răpus la pământ un strigăt de disperare izbucnete din inima lui. Imediat cei trei urmăritori îl înconjoară. Fiecare dintre ei pregăteşte câte o săgeată şi îşi încordează arcul. Arthur iese în grabă afară.

- Staţi, nu-l omorâţi, strigă acesta!

Căpetenia, unul dintre cei trei urmăritori, înaintează spre misionar. Arthur îl cunoaşte: este Libe, căpetenia unuia din triburile ce locuiesc în apropiere.

- Acest om se numeşte Garra . Este sclavul meu. Nu m-a ascultat şi vreu să-l omor.

Arthur priveşte sclavul căzut la pământ incapabil să se mai ridice. Apoi, se întoarce către Libe zicâd:

- Vreau să-l răscumpăr. Cât doreşti pe el ?

- Nimic, răspunde Libe. Vreau sânge, nu vreau să-l vând. Mânia mea se va potoli doar dacă îl voi omorî.

Arthur intră în casă şi aduce câteva dintre cele mai valoroase obiecte ale sale: colţi de elefant, statuete din abanos, o cuvertură şi un pahar de aur.

- Iată ce-ţi dau în schimbul vieţii acestui sclav.

Ochii lui Libe sunt atraşi pentru un moment de bogăţii, dar venindu-şi în fire, încordează arcul:

- Nu, Libe vrea sânge. Garra trebuie să moară.

- Un moment, strigă Arthur!

Prea târziu ! Săgeata zboară străpungînd braţul lui Arthur care fără nici o zăbavă se aruncă înaintea ei. Sângele începe să curgă şi în câteva clipe cămaşa-i este toată pătată.

- Ai vrut sânge, zice misionarul! Priveşte! Eu n-am să mă răzbun pentru rana pe care mi-ai făcut-o dar în schimb, Garra este de acum al meu. L-am cumpărat cu preţul sângelui meu.

Îngrozit de faptul că a rănit un misionar, Libe bate în retragere. Acum nu poate decât să accepte târgul.

Libe pleacă. Arthur îngrijeşte de Garra şi de propria lui rană. Garra, plin de recunoştinţă îi spune:

- Când mă voi vindeca şi voi putea merge, îţi voi sluji şi te voi asculta în toate lucrurile.

- Nu, răspunde Arthur. Credincioşii nu au sclavi. De acum înainte eşti liber.

- Liber , strigă negrul ! Atunci, sunt liber să te servesc ?

Uimit de cele auzite, Arthur exclamă:

- Să mă ajute Dumnezeu să-L servesc cu acelaşi zel cu care Garra doreşte să mă slujească pe mine.