Voi muri pentru tine

Doi fraţi locuiau în aceiaşi casă. Semănau mult unul cu celălalt totuşi, cel mai în vârstă era un om liniştit şi evlavios în timp ce cel mai tânăr ducea o viaţă dezordonată şi departe de Dumnezeu.

De multe ori, dar zadarnic, cel mai mare l-a sfătuit pe fratele mai mic să abandoneze viaţa lui păcătoasă şi să se întoarcă la Dumnezeu. Acesta îşi bătea joc de avertizările lui. Într-o seară când cel tânăr ieşi să se distreze, cel mai mare, rămas acasă, auzi lovituri puternice în uşa de la intrare. Deschizând vede pe fratele său mai mic, palid, tremurând şi cu hainele pătate de sânge. Scapă-mă! Ascunde-mă undeva, îl rugă acesta. Am omorât pe cineva şi acum sunt urmărit. Priveşte, hainele şi mâinile-mi sunt murdare de sânge.

Fără să stea prea mult la vorbă fratele cel mare ajută pe ucigaş să se dezbrace de hainele lui dându-i-le în schimb pe ale sale şi îmbrăcându-se el în hainele vinovatului. Îl trimite apoi pe fratele lui cel tânăr în magazia din spatele casei.

Câteva clipe mai târziu paşi grăbiţi se auziră la uşă şi ... poliţiştii invadară casa.

- Priviţi ucigaşul, zise un poliţist.

Fratele cel mare nu zise nimic. Se lasă prins. În timpul judecăţii nu spuse nimic şi nu se apără. Sentinţa este dată : condamnare la moarte.

Nu mult după aceea fratele mai tânăr primeşte o scrisoare. Tremurând o deschise. Recunoaşte dintr-o privire scrisul îngrijit al fratelui său. Aceasta nu conţine decât câteva rânduri:

"Mâine, îmbrăcat cu hainele tale, voi muri pentru tine; dar tu, în amintirea mea şi îmbrăcat cu hainele mele să trăieşti aşa cum eu aş fi dorit să trăiesc, adică pentru Dumnezeu".

"Voi muri pentru tine" ! Aceste cuvinte îi străpunseră inima împietrită. Sperând că nu este prea târziu se grăbi să ajungă la închisoare şi ceru să vorbească cu directorul. Tremurând explică cele întâmplate. Directorul îl conduce la judecător.

- Omorâţi-mă, eu sunt vinovatul!

După ce îl interogă judecătorul privi îndelung omul copleşit de durere, beneficiarul unei iubiri atât de mari. Clătină apoi capul şi zise: sentinţa a fost executată. Nu pot decât sa vă dau dreptul la viaţă şi să vă acord libertatea. Cu scrisoarea fratelui său în mâna vinovatul graţiat se întoarce acasă. Cu inima zdrobită, amintindu-şi păcatele lui, se prăbuşi pe genunchi şi ceru iertare lui Dumnezeu pentru toată ticăloşia sa: "ajuta-mă, se rugă el, să port cu demnitate veşmintele celui ce a murit pentru mine".

De atunci anturajul său nu l-a mai recunoscut, atât de mult se schimbse. La propunerile ce le primea din partea prietenilor pentru a-şi incepe vechea viaţă, el răspundea: "cu hainele pe care le port nu voi mai putea trăi ca înainte".