Ai minţit
Pe dealuri umbrele se alungesc… Noaptea îşi ridică-ncet mahrama învăluind în mantia-i neagră pământul. Departe, pe drumul care duce către oraş, se întrezăreşte un om îndepărtându-se-n galop. A vrut atât de mult să ajungă în oraş înainte de căderea nopţii…, dar nu a reuşit. În regiune drumurile sunt primejdioase iar cavalerul are de traversat o pădure cu reputaţie rea. Punga cu bani este bine înţesată şi gândul că un rău făcător l-ar putea ataca, îi frământă toată fiinţa. Cavalerul se gândeşte la Tatăl din ceruri şi înalţă o rugăciune către Domnul Isus Hristos pe care îl cunoaşte ca şi Salvator al său.
Cufundat în gânduri, frământat de grijuri, călăreţul vorbeşte încet ca pentru el însuşi: „O ce bine! O dublă căptuşeală la acest frumos palton este bine-venită. Este mult mai sigur pentru punga de bani ascunsă–n căptuşeală”.... Şi pentru a suta oară strecoară mâna pe sub căptuşeala paltonului pentru a se asigura că banii sunt la locul lor.
Nu după mult timp pătrunde în pădure unde întunericul devine tot mai gros. Licărirea stelelor ce împodobesc cerul întunecat de acum este ascunsă tot mai mult de crengile copacilor a căror siluetă se distinge tot mai greu. Cavalerul îşi continuă tot mai şovăitor drumul. Deodată, din tăcerea nopţii:
- Stai!
„O! Iată hoţii”! Mort de frică se vede înconjurat imediat de oameni înarmaţi. Şeful bandei îl opreşte obligându-l să descalece. În lumina lunii care se furişează printre crengile copacilor întrezăreşte numaidecât strălucirea unui cuţit pe care şeful bandei i-l aşează la gât.
- Banii sau viaţa?
Tremurând tot, caută punga şi o întinde banditului care i-o smulge din mâini.
- Mai ai şi alţi bani?
- Nu! Nu! V-am dat tot ce-am avut!
- Nu încerca să ne înşeli dacă ţii la pielea ta!
- Vă asigur că este toată agoniseala mea!
- Bine…Şterge-o de-aici!
Urcând pe cal şi depărtându-se de hoţi călătorul se gândeşte la cele petrecute. „Ce idee bună că am pus cei mai mulţi bani sub căptuşeala dublă a hainei”, îşi zice el pipăind încă o dată banii ascunşi în palton. Liniştea nopţii se aşterne asupra pădurii. Se mai aude doar calul galopând iar sus, deasupra capului, freamătul frunzişului. Nu merge mult şi o voce parcă îi şopteşte: „Ai minţit”! Cine îmi vorbeşte? …
Crezând că se înşeală îşi continuă drumul. „Ai minţit”! Dar ce importanţă are? Am fost doar fată-n fată cu tâlharii? Intrigat de vocea care tot insistă să-l acuze, începe a se neliniştii. Nu se înşeală! Ceea ce aude nu este nici vântul în ramuri, nu sunt nici pietrele ce se rostogolesc sub copitele calului. Vocea care îi şopteşte ”ai minţit”, vine din interior, din conştiinţă, din conştiinţa care-l mustră. Da, ştie că a minţit şi că Dumnezeu nu acceptă minciuna. Încearcă totuşi să uite ce a fost. Şi cu cât încearcă să uite, cu atât vocea devine mai insistentă. “Ai minţit! Ai minţit”!
Fără a mai sta pe gânduri, face cale întoarsă pâna la locul întâlnirii cu hoţii, loc pe care cu puţin înainte se grăbise aşa de mult să-l părăsească. Răufăcătorii nu mai sunt acolo dar undeva mai departe în pădure, în bezna nopţii, călăreţul zăreşte o scânteie de lumină. După ce îşi priponi calul de unul din copacii ce străjuiesc cărarea, se îndreaptă spre locul cu pricina. Apropiindu-se tot mai mult vede un foc mare în jurul căruia erau aşezaţi hoţii. Recunoaşte şeful bandei care, preocupat cu prada, fără să-l audă, se întoarce cu spatele spre el.
Se apropie mai mult. Tuşeşte. Hoţii tresar. Căpetenia bandei se ridică în picioare!
- Cine-i acolo?
Cavalerul se apropie ceva mai mult aşa încât să intre în cercul de lumină al focului.
- Ce faci aici? Se pare că vrei să mori!?
- Eu… Eu sunt! Am venit să vă spun că v-am minţit adineauri.
- Ce?
- Da! V-am spus că nu am decât o pungă. Dar am bani ascunşi în dublura căptuşelii de la haină.
- Şi pentru asta te-ai întors?
- Da. Eu îl cunosc pe Isus Hristos. El m-a salvat de la pierzarea veşnică şi doresc să-l ascult. Nu vreau să mint!
În timp ce focul pâlpâie, hoţii, cufundaţi într-o tăcere profundă, privesc cu un aer nedumerit la omul care a venit să le mărturisească minciuna. „Dacă el a minţit, atunci noi cu atât mai mult”, se gândesc ei în sinea lor. Conştiinţa îi mustră amintindu-le de toate tâlhăriile şi hoţiile săvârşite. O mare dorinţă de ascultare a mesajului Evangheliei îi face să se apropie tot mai mult de călătorul prădat de ei cu puţin timp înainte.
Cavalerul vorbeşte, … şi tot vorbeşte… Vorbeşte despre Isus Christos de care toţi oamenii au nevoie. Luna tronează în mijlocul milioanelor de stele în timp ce în jurul focului, pe care nimeni nu se mai gândeşte să arunce un vreasc, hoţii îngenunchiază predându-şi viaţa în mâna Domnului Isus Hristos pe care, măcar că nu Îl văd, Îl recunosc ca Mântuitorul lor personal.
Tu eşti salvat? Domnul Isus te chiamă azi la El. Vino aşa cum eşti. Nu încerca să fi mai bun şi-apoi să te predai lui Dumnezeu. Nu încerca să câştigi un loc în cer prin faptele tale, este zadarnic!
„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”.
1Timotei 1:15