Ascunsă în perete

Dis de dimineaţă, încă pe întuneric, Mario îşi pune rucsacul pe umăr şi porneşte spre şantierul unde lucrează ca zidar la construcţia unui imobil cu mai multe etaje.

În drum spre lucru se întâlneşte cu câţiva colegi. Absorbiţi de gândurile şi problemele lor, oamenii merg în tăcere unul alături de celălalt. Deodată, din întuneric şi ceaţă, se iveşte o femeie care, oprindu-se în dreptul lui Mario, îi întinde o carte: „vă ofer un Nou Testament domnule”, după care dispare în noapte tot aşa cum a şi apărut. Buimac, Mario nu realizează prea bine despre ce este vorba. Râsetele batjocoritoare ale prietenilor îl trezesc însă la realitate.

-   Hahahaha! Ia utaţi-vă băieţi, zice unul. Mario a primit o carte de religie! Hei părinte, pregăteşte-o slujbă bună!

Cu Noul Testament în mâna, Mario se îndreaptă spre şantier râzând şi el cu toţi ceilalţi colegi. Odată ajunşi, se apucă de muncă. Glumele pe seama lui Mario nu încetează să răsune pe tot şantierul. Care mai de care vrea să se distreze mai tare:

-  Mario a primit o carte de religie! Ce-mi place! Nici că se putea ceva mai bun pentru el!

-  Mario, strigă un altul. A ştiut femeia accea că tu ai mare nevoie de o astfel de carte!

După un timp ...

-  Hei băieţi! Ia priviţi ce fac cu cartea! exlamă Mario.

Şi luând într-o mână Noul Testament iar în cealaltă mistria, se îndreaptă spre unul din pereţii la care lucra. Aşează cartea între cărămizi după care... încă-o cărămidă... şi încă puţin mortar...

-  Hei baieţi! strigă Mario înălţându-şi privirea. Nici chiar diavolul nu mai găseşte Testamentul!

Râsetele zgomotoase ale zidarilor răsună până departe-n zare.

Timpul a trecut iar imobilul la care Mario a lucrat este de mult timp dat în folosinţă. Într-o bună zi însă, în clădire izbucneşte un incendiu. În numai câteva minute întreg imobilul este învăluit de flăcările mistuitoare ce lasă în urmă pereţi înnegriţi şi o îngrămădire de bârne calcinate. La scurt timp o echipă de muncitori este trimisă să demoleze ce a mai rămas în urma incendiului.

Printre ei, Giovani, înarmat cu o daltă, dislocă una câte una cărămizile înnegrite de foc. Deodată simte cum dalta i se loveşte de ceva ciudat. Giovani se apleacă atunci să vadă mai bine ce-ar putea să fie.

-  O carte ascunsă în perete la fel ca o comoară?

Nu-i vine să creadă ochilor. O ia în mâini, o întoarce pe o parte, apoi pe cealaltă, o răsfoieşte... Cartea este intactă. Flăcările nici măcar nu au atins-o. Pentru Giovani este un mister. O carte ascunsă în perete, într-un loc atât de sigur, înseamnă că este de o mare valoare! îşi zice-n sinea lui. Şi punând cartea în buzunar îşi continuă lucrul gândindu-se prin ce minune ar fi ajuns această carte în perete şi cum de flăcările nu au atins-o.

Întors seara la el acasă, Giovani deschide cartea găsită şi citeşte. Citeşte şi tot citeşte… Nu se mai satură citind! Să fi găsit el oare cu adevărat o comoară? Desigur! Şi încă ce comoară! Pe paginile cărţii erau imprimate cuvintele lui Dumnezeu pe care el, Giovani, îl primeşte acum ca Domn şi Stăpân al vieţii lui.

Fericit de viaţa nouă pe care a descoperit-o în Isus Hristos se decide să abandoneze uneltele sale de zidar şi să anunţe altora vestea bună a mântuirii.

După un timp, iată-l pe Giovani într-o piaţă în spatele standului său de cărţi. Acum el vinde Biblii şi Noi Testamente dorind ca toţi oamenii să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu şi mântuirea prin Domnul Isus Hristos aşa cum şi el a găsit-o citind Noul Testament ascuns în perete.

Într-una din zile, la prânz, prin faţa standului său de Biblii trece un grup de zidari.

-  Ia priviţi! strigă unul dintre ei. Aici se vând Biblii!

-  Eu, zice Mario adresându-se lui Giovani, cunosc un loc, într-unul din pereţii unei clădiri, unde este ascuns un Nou Testament. Nici chiar diavolul nu-l poate găsi acolo!

Giovani se-ndreaptă spre el ţintuindu-l cu privirea.

-  Ce aţi spune dacă v-aş arăta acest Nou Testament?

-  A, nu… Nu-i posibil! Vă spun că nici chiar diavolul nu îl poate găsi!

Fără să spună o vorbă, Giovani întinde lui Mario Noul Testament pătat de ciment. La vederea Testamentului, în mintea lui Mario revine toată scena acelei dimineţi reci de  februarie: femeia care apare neobservată şi care oferindu-i cartea dispare imediat invăluită de umbrele dimineţii, râsetele batjocoritoare ale colegilor şi momentul zidirii Testamentului în peretele imobilului la care lucra. Amintirea acestei scene aprinde în el ura care mocnea faţă de Dumnezeul ce îl căuta şi pe care el îl respingea.

Ridicând ochii întâlneşte privirea lui Giovani care îi zâmbeşte drăgăstos. Simte cum sângele-i zvâcneşte-n vine şi-o furie nestăvilită îl cuprinde în mrejile ei. Cu mintea întunecată de ură şi muşchii încordaţi, Mario îl îmbrânceşte pe Giovani chemâdu-şi în acelaşi timp prietenii în ajutor:

-  Veniţi băieţi! Haideţi să-i dăm o lecţie bună acestui vânzător de cărţi!

Cu încă trei sau patru dintre prieteni, Mario se grăbeşte să răstoarne standul, să împrăştie cărţile, să rupă, să spargă şi să lovească…

Într-o clipă Mario şi complicii se fac nevăzuţi pierzându-se în mulţime. Giovani se ridică anevoios. În ciuda durerilor pricinuite de lovituri, adună cărţile răvăşite şi împrăştiate prin piaţă. Standul său arată ca după război… Dar bătălia începută aici, la standul cu biblii, se continuă acum pe un alt câmp de luptă, invizibil ochilor lui Giovani! Acesta este inima lui Mario, unde o luptă crâncenă se dezlănţuie împotriva Dumnezeului Atotputernic, împotriva Aceluia care îl caută şi îl doreşte cu gelozie pentru Sine.

Nu după multă vreme, iată-l pe Mario într-un salon de spital. Din neatenţie se prăbuşi de pe o schelă fracturându-şi piciorul. Cu privirea rătăcită şi mintea-ntunecată de gândurile triste ce îl copleşeau, Mario fixa cu deznădejde ochii pe plafonul alb al camerei în care se găsea: nici un prieten care să vină să îl viziteze, nimeni care să-i dea veşti, să-l consoleze, să-l ajute, să-l iubească… Deodată cineva ciocăne.