Au plecat toţi?

Ca de obicei, după cină, tata ia Biblia cea mare a familiei de pe etajeră. Citeşte rar: "Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul" (1 Tesaloniceni 4.16-17).

Cu coatele pe masă, Ştefan se joacă cu câteva firimituri rămase de la cină pe muşama. El nu ascultă niciodată ce se citeşte din Biblie. Sora lui Izabela, niciatât. Pentru moment ea pare preocupată de floricelele ce decoreaza farfuria ei goală rămasă pe masă de la cină. Ştefan aşteaptă cu nerabdare ca tatăl să termine de citit Cuvântul pentru ca apoi să meargă în camera lui. După ce se joacă puţin Ştefan se urcă în pat. Liniştea se coboară încet peste casa învăluită în mantia nopţii.

Dimineaţa când se trezeşte, lucrurile îi par că sunt altfel ca de obicei. Raza de lumină ce se furişează în camera lui îi spune parcă dulce că ziua este la amiază.

 -De ce atâta tăcere şi ... de ce mama nu a venit să mă trezească?

Ştefan se scoală şi merge în camera sorei lui Izabela. Aceasta doarme adânc.

-Izabela, Izabela, scoală-te! Izabela se freacă la ochi.

-De ce mă trezeşti tu şi nu mama ca de obicei?

Ştefan şi Izabela se îndreaptă spre camera părinţilor. Uşa este întredeschisă, patul dezvelit şi în cameră ... nimeni.

- Izabela, să şti că se întâmplă ceva ciudat... Să ne îmbrăcăm şi să mergem să căutăm pe tata şi pe mama; poate că tocmai au ieşit afară.

Odată ieşiţi în stradă, dute-vino al trecătorilor şi circulaţia maşinilor le inspiră curaj.

- Să mergem la brutărie, propune Izabela.

- Da, dar la care? La cea din colţul străzii sau cea de pe strada care urcă? Copiii preferă să meargă la cea de pe strada care urcă pentru că vânzătoarea o cunoaşte bine pe mama lor şi îi primeşte totdeauna cu amabilitate.

Ajunşi in faţa magazinului, copiii rămân încremniţi; lumina în vitrină este stinsă şi uşa de la intrare este încuiată.

- Să mergem la cealaltă brutărie zice Ştefan luând-o la fugă.

Cealaltă brutărie este deschisă. Copiilor nu prea le place de vanzatoarea de aici; aceasta nu este la fel de drăguţă şi amabilă ca cealaltă. Luându-şi inima-n dinţi Ştefan intră şi cu glasul tremurănd intreabă:

- Nu aţi văzut cumva părinţii noştrii?

- Nu i-am văzut micuţule, răspunde vânzătoarea fără să ridice privirea din sertarul casei de marcat. Mergeţi acasă că sigur s-au întors de unde au fost plecaţi. Ştefan şi Izabela pornesc în fuga spre casă. Cu sufletul la gura deschid uşa şi intră vijelios dar înăuntru aceiaşi tăcere ... părinţii nicăieri.