Comoara
- Mă scuzaţi doamnă. Cum pot ajunge pe strada Clemenceau?
Anita, aşezată pe marginea trotoarului ridică ochii către străinul care se afla în faţa ei şi care cere să îi arate drumul. Ea îi explică de bine de rău cum poate ajunge pe strada Clemenceau. După ce îi mulţumeşte, străinul o priveşte din creştet şi până-n tălpi şi cu o voce prietenoasă îi zice:
- Mă gândesc doamnă, că la dumneavoastră poate se ascunde o comoară!
Apoi el dispare făra ca Anita să aibe timp să-l întrebe sensul acestui misterios cuvânt. Ea rămâne tot visătoare la marginea trotoarului având nu departe de ea copiii murdari care se joacă în apa pe care vecinii săi o aruncă într-un bazin. “La dumneavoastră poate se ascunde o comoară”?!
Acest cuvânt a început să o urmărească pe Anita. Se întoarce şi îşi priveşte casa întrebându-se: poate fi o comoară în spatele acestor pereţi murdari?Când soţul ei, Julio, se întoarce seara de la muncă, Anita se grăbeşte să servească supa.
- Nimic deosebit astăzi, Anita?
- Nu! Ca de obicei... A, ba da! Cineva m-a rugat să-i arăt drumul spre strada Clemenceau. Şi înainte ca să plece mi-a zis că probabil la noi este ascunsă o comoară.
Lingura lui Julio ramâne în aer...
- Ce? Ce spui? La noi o comoară?
- O! Nu mi-a zis nimic mai mult.
- Ascultă Anita! Dacă omul a spus adevărul, pe mine această comoară mă interesează. De mâine vei căuta.
A doua zi dimineaţa Anita începe căutarea. Dar… crede ea cu adevărat în această comoară? Unde se poate găsi comoara când peste tot domneşte dezordinea? Caută mai întâi în locurile mai puţin ascunse. Dar…ce are ea în spatele acestei cutii goale? Totul este răvaşit… Iată hainele sale de sub pat! O bună ocazie să le aranjeze. Anita începe să facă ordine în timp ce caută comoara. Nu găseşte nici o comoară, dar casa ei deveni un tărâm de ordine şi curăţenie pe care nu a cunoscut-o de mult timp. Urcând pe un taburet pentru a aranja o grămadă de rufe într-un şifonier, Anita loveşte cu mâna de ceva tare. “Ce să fie”? Scotoceşte şi scoate o cutie cu fotografii vechi. “Aaa…! Fotografii de la căsătoria noastră! Cât eram de fericiţi atunci”!
Cutia sună înfundat ca şi cum ar vrea să spună: “Caracterul rău este urmarea grijurilor vieţii. Nu vă descurajaţi pentru că viaţa voastră nu s-a irosit încă“!
Ea se gândeşte la acea zi fericită când avea toată viaţa înaintea ei; alături de Julio a făurit mereu planuri minunate. “Dar ce să fie pe fundul cutiei”? Caută între fotografiile care sunt acolo şi iată că din această cutie pe care nu au atins-o de mulţi ani, scoate o carte. “Aaa! Daaa! Este de la domnul primar care a oficiat căsătoria noastră. Ce discurs frumos a prezentat”! Deodată, Anita devine serioasă. Ȋşi aminteşte ca şi cum ar fi ieri când domnul primar le-a înmânat cartea şi le-a zis: “vă dau Cuvântul lui Dumnezeu”. Fără să ştie bine ce face, pierdută în amintirile ei fericite, Anita întorce foile una câte una. Ea nu a deschis niciodată această carte; în timp ce răsfoieşte, o frază îi atrage privirea şi ca o săgeată îi străpunge inima: “Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găseşte o mare pradă”!
Anita citeşte din nou versetul din care nu înţelege mare lucru. ”O mare pradă? Asta… e tot una cu o comoară“! Citeşte din nou şi întoarce paginile fără să observe cum timpul trece. Deodată aude paşii soţului ei pe scară. Repede, ascunde cartea de privirile lui Julio aruncând-o pe ultima etajeră a şifonierului.
- Anita, ai găsit comoara?
- Nu! Nu am găsit nimic cu toate că am căutat toată ziua.
Julio priveşte în jurul lui şi simte ceva ciudat în seara aceea. Să fie oare ordinea din casă cu care nu este obişnuit sau să fie oare mai de grabă înfăţişarea Anitei? Ȋn privirea soţiei părea să fie aprinsă o licărire aducătoare de speranţă.A doua zi, după plecarea lui Julio la lucru şi a copiilor afară la joacă, Anita se grăbeşte să ia cartea şi să citească – şi citeşte... şi tot citeşte... citeşte toată dimineaţa sorbind cuvântul lui Dumnezeu asemeni unui burete uscat care se îmbibă cu apă proaspătă. După amiază Anita citeşte din nou.
Seara, întorcându-se de la lucru, Julio nu se poate îndoi de schimbarea petrecută în casa lui. Ceea ce îl izbeşte mai întâi, în timp ce-şi scoate paltonul îmbibat de ploaie, este “noua înfăţişare” a soţiei lui. Ȋn ochii ei parcă străluceşte o vară, o bucurie pe care nu o cunoscuse pâna atunci!
- Hei Anita! Ce s-a întâmplat? N-ai găsit din întâmplare comoara?
- Nici un fel de ban. Nici cea mai mică piesă de aur. Şi totuşi…
- Ascultă Anita. Această comoară mă interesează. Chiar dacă trebuie să rupi tapiţeria, chiar dacă trebuie să scoţi duşumeaua, vreau comoara cu orice preţ.
- A doua zi, când paşii lui Julio se aud stingându-se pe scări, Anita îşi ia din nou cartea şi începe să citească. Ceasurile se scurg unul câte unul şi momentul întoarcerii lui Julio de la lucru soseşte. De astă dată, obosit, descurajat, Julio nici nu-şi mai întreabă soţia despre comoară. Anita serveşte supă soţului şi copiilor.
După cină copiii merg la culcare. Cu picioarele obosite întinse sub masă, Julio ramâne pe scaunul lui aşteptându-şi soţia. Anita îl priveşte duios, apoi îi vorbeşte:
- Julio, cred că am găsit comoara!
Julio se îndreptă repede de spate.
- Hai repede! Arată-mi aurul, diamantele şi trage perdelele pentru ca vecinii să nu vadă.
Dar…, înaintea ochilor soţului care începe să devină furios, Anita nu aşeză nimic mai mult decât o carte .
- Cum? Asta e comoara? Ȋţi baţi joc de mi
ne Anita? Nu e bună la nimic! O carte veche pe care nu luăm 10 franci de la un negustor.
Anita nu se descurajează uşor. Nădejdea şi bucuria care ard în inima ei îi dau curaj.
- Nu te supăra Julio! Apropie lampa şi-ţi voi arăta.
Comoara adevărată nu este coperta, şi nici atât ceea ce ne dă negustorul. Comoara este în interior. Julio, deşi convins că ceea ce susţine el este corect, deschide totuşi cartea. Şi iată că un verset îi reţine atenţia: ”Nespusa bogăţie a harului Său“. Nu înţelege nimic din acest verset. Ridicând însă ochii, zăreşte privirea Anitei care străluceşte de o bucurie nedescrisă.
“Da! Cu adevărat ea a găsit ceva! Da, ea a găsit ceva de care el cu adevărat are plăcere, el Julio muncitorul din fabrică. Ea a găsit ceva de care el are nevoie“.
Mult timp în noapte, camera lui Julio şi a Anitei rămâne luminată. Citesc timp îndelungat, vorbesc mult şi se bucură de Cuvântul lui Dumnezeu, de comoara mult căutată.
Câteva săptămâni mai târziu întâlnesc doi vecini care dimineaţa mergând la piaţă vorbesc despre Julio şi Anita.
“Cât au putut să se schimbe! Ei care erau insuportabili cu copiii! Paturi curate, casa şi-a schimbat înfăţişarea, perdele la ferestre şi apoi… Julio! El care avea un caracter aşa de urât, acum este drăguţ, amabil, zice mereu bună ziua! Iar Anita ce femeie remarcabilă”!
Poate se ascunde o comoară la voi!?
Această comoară Julio şi Anita au găsit-o! Dar tu, o ai? Trebuie să şti că Isus îţi oferă astăzi harul Său , iertarea Sa, viaţa veşnică prin sângele Său vărsat la cruce pentru tine...
Şi încă o întrebare: este Isus o comoară pentru tine?