Doi oameni au murit pentru mine

Seara, când vântul începe să sufle mai tare iar valurile mării vin repezi şi se sparg de stânci, îmi place să mă plimb dealungul plajei şi să mă gândesc la ultima seară petrecută cu Eric. Eram pe atunci, el şi eu, angajaţi pe acelaşi vapor de pescuit. Eric a încercat de mai multe ori să îmi vorbească despre Dumnezeu şi despre dragostea acestuia faţă de păcătoşi. Ştiam foarte bine că sunt un păcătos, că faptele mele nu sunt decât o haină mânjită înnaintea lui Dumnezeu şi tocmai din acest motiv puneam capăt discuţiei noastre printr-o glumă de prost gust: „hei părinte, doar nu-i acum ora de slujbă”!

În seara aceea, nici un om din echipaj nu avea chef de glumă. Vântul urla înspăimântător, marea era agitată iar valurile izbeau cu furie vaporul pe care ne aflam. Tot echipajul a fost mobilizat pentru a lumpta împotriva furtunii. Dar ce poate face omul, oricât de puternic ar fi el? Nu dură prea mult... Un şoc teribil şi vaporul se sfărâmă de stâncile ascunse de valurile înspumate ale mării. Pârâitul sinistru al corăbiei ce se dezmembra ajungea până la urechile noastre. Valurile păreau să-nalţe strigăte de victorie. Nu mai exista nici o îndoială – în curând aveam să murim înghiţiţi de valurile mării. Bărcile de salvare au fost coborâte în grabă. Echipajul se adună în tăcere pe punte. Fiecare îşi dădu seama că bărcile de salvare nu sunt însă suficiente pentru toată lumea.

Căpitanul se văzu nevoit să tragă la sorţi şi să desemneze astfel pe cei ce se vor putea salva. Eu şi alţi trei marinari am fost desemnat să rămân pe vapor, să mor şi să îmi pierd sufletul. Mi-am privit prietenii plecând şi luând loc unul câte unul în bărcile de salvare. Mă uitam la Eric. Era liniştit. Era şi normal … sorţul l-a desemnat să plece. El avea un loc într-o barcă în timp ce eu ... Când veni însă momentul ca Eric să se coboare în barcă, mă luă de mână şi mă împinse spre scară  – „mergi în locul meu”, îmi zise el.  „Tu nu eşti  încă gata să te-ntâlneşti cu Dumnezeu!”  N-am avut timp să-i răspund sau să protestez că m-am şi trezit într-una din ambarcaţiunile de salvare. După ce ne-am depărtat destul de mult, îmi amintesc cum am întors capul şi am văzut vaporul scufunzându-se în apele învolburate. M-am gândit atunci la prietenul meu Eric. Inima-mi s-a strâns cât un purice. El şi-a dat viaţa ptr mine...

Am vâslit din răsputeri şi în cele din urmă am ajuns la ţărm. Câteva zile mai târziu prietenii s-au hotărât să sărbătorim salvarea noastră.

“Vino, mi-au zis ei, un astfel de noroc se udă”!

Nu am răspuns chemării lor. Inima mea tânjea după pacea lui Dumnezeu şi împăcarea cu El prin sângele scump al lui Isus Hristos. Cuvintele lui Eric au rămas gravate în inima mea. „Tu nu eşti încă gata să-l întâlneşti pe Dumnezeu”.

Pornit fiind în căutarea lui Dumnezeu, am găsit o Biblie veche şi uzată pe care am început să o citesc. Am înţeles atunci că doi oameni au murit pentru mine: Eric, în mijlocul mării cedându-mi locul în barca de salvare şi Domnul Isus Hristos care a suferit şi a murit pe cruce pentru păcatele mele.

Acum sunt şi eu gata să-l întâlnesc pe Dumnezeu. Cu nerăbdare aştept clipa când îmi voi revedea prietenul şi împreună ne vom bucura de Acela care ne-a iubit până la moarte şi încă moarte de cruce, Isus Hristos.