Judecătorul şi banditul

-  Bruno!...  Bruno ! …

Numaidecât una din ferestrele de la etaj se deschide şi apare Bruno. Zâmbind îşi priveşte prietenul care îl strigă de pe trotuarul din faţă.

-  Bruno, vi să facem un tur cu bicicleta?

-  Aş veni, dar trebuie să îmi termin lecţiile! Poate ceva mai târziu, dacă mama îmi permite voi merge cu tine cu bicicleta, răspunde Bruno de la fereastra camerei lui.

Nu ne putem imagina prieteni mai buni ca Cedric şi Bruno. Locuiesc pe aceiaşi stradă, merg la aceiaşi şcoală, sunt în aceiaşi clasă şi se înţeleg perfect. Dacă bicicleta lui Bruno este stricată Cedric îi vine în ajutor şi i-o repară cu bucurie. La rândul său Bruno îşi ajută prietenul să îşi facă temele atunci când sunt mai dificile. Nici unul nici celălalt nu-şi poate imagina că într-o bună zi se vor despărţi, că împrejurările vieţii îi vor separa şi vor trebui să trăiască unul fără celălalt.

Şi-ntr-adevăr, momentul despărţirii n-a întârziat prea mult. Totul a început atunci când Cedric a trebuit să repete anul şcolar şi nu a mai fost în aceiaşi clasă cu Bruno. Odată despărţiţi la şcoală, baieţii se întâlneau, discutau şi se plimbau împreună mai rar. Despărţirea a fost însă mai dureroasă atunci când Bruno s-a mutat într-un alt oraş, câţiva kilometri mai departe.

-  Nu fi trist Cedric, zice Bruno prietenului său. O să ne mai vedem din când în când şi de acum încolo…

Cu toate că se întâlnesc din când în când miercurea după amiaza, fiecare din ei este conştient că nimic nu va mai fi ca înainte. Împrejurările vieţii au reuşit în cele din urmă să-i separe.

După un timp, Cedric intră ca ucenic la un electrician. Munca îi răpeşte mult timp dar nu-l poate împiedica să se gândească la zilele fericite din copilărie când locuia aproape de Bruno şi petrecea mult timp în compania acestuia. Acum, după numai câţiva ani, nu se mai întâlnesc deloc iar Cedric nici măcar nu ştie unde mai locuieşte Bruno sau cu ce se ocupă el. Odată terminată ucenicia, Cedric îşi găseşte de lucru într-o firmă la oraş. După servici se întoarce în camera pe care a închiriat-o petrecând seara singur. Într-o bună zi, hotărât să sfârşească cu singurătatea-i chinuitoare, Cedric merge să bea ceva la Cafe Barul de vis-a-vis.

Din acea zi, serile lui Cedric au devenit mai scurte şi mai animate. Şi-a făcut mai mulţi prieteni şi era aproape nelipsit de la bar. A cunoscut la un moment dat câţiva tineri simpatici de vârsta lui, ce i-au explicat în două cuvinte că sunt multe alte mijloace prin care se poate câştiga bani decât lucrând o zi întreagă cu şurubelniţa ca electrician. De exemplu, ceea ce oamenii nu vor să dea de bună voie le poţi lua pe neobservate fără a le spune-o vorbă. Şi cum Cedric se lasă convins şi antrenat de noii lui prieteni, se regăseşte după scurt timp între doi poliţişti, cu cătuşele la mâini. Fapta lui este gravă şi nu va scăpa uşor. A sparge o bancă atrage după sine o pedeapsă aspră şi grea.

Ziua procesului nu întârzie să sosească. Încadrat de doi poliţişti, Cedric este introdus în sala de judecată. 

Ajuns în boxa acuzaţilor îşi ridică ochii spre mulţimea care-l ţintuieşte cu privirea. Sala mare şi rece îi inspiră teamă, nesiguranţă… Deodată tresare… Încruntă sprâncenele şi priveşte insistent spre loja judecătorilor. „Cel din mijloc”, îşi zice Cedric în sinea lui, „să fie cu adevărat Bruno sau este doar o iluzie? Nu… Nu este o iluzie! Este chiar Bruno în carne şi oase, prietenul din copilărie care astăzi în calitate de judecător va rosti sentinţa lui”!

Cedric îşi priveşte insistent prietenul în speranţa că acesta din urmă îl va recunoaşte şi-i va acorda clemenţă. Ar fi vrut parcă să strige: „Bruno, sunt eu, prietenul tău de altă dată, nu mă recunoşti”?

Bruno îşi priveşte inculpatul cu un aer rece şi nepărtinitor de parcă niciodată nu l-ar fi cunoscut.

Absorbit de gândurile lui sumbre, Cedric priveşte-n gol fără să mai dea importanţă la ceea ce se-ntâmplă-n sala de judecată. Se dezmeticeşte însă atunci când prietenul său din copilărie, judecătorul, se ridică să rostească sentinţa: închisoare cu suspendare şi o amendă uriaşă, cu mult mai mare decât şi-ar fi putut imagina Cedric. Inculpatul rămâne-nmărmurit…

Eliberat, Cedric se întoarce acasă. Aşezat pe marginea patului se gândeşte cu amărăciune la fapta sa şi se întreabă cu înfrigurare cum va plăti amenda enormă.