Kayarnac

Vântul suflă cu putere spulberând tot ce i se iveşte-n cale. Pe întinderea pustie şi îngheţată, o cabană cu nu mai mult de-o cameră, construită din prefabricate, rezistă curajoasă furtunii. Înăuntru, aşezat la masă, stă John. Cufundat în gânduri, cu creionul între dinţi, murmură ca pentru sine: „la ce bun? La ce bun toată această aventură să aduc Evanghelia eschimoşilor ce trăiesc în aceste colţuri pierdute de lume? La ce bun să le vorbesc acestor oameni despre dragostea lui Dumnezeu? La ce bun tot acest efort de traducere a Evangheliei în limba lor” ? La început eschimoşii l-au ascultat cu plăcere; foarte curând însă, curiozitatea lor s-a transformat în ură. Îşi aminteşte de cele întâmplate la ultima vizită în satul lor, cum în faţa ostilităţilor a trebuit să fugă. Parcă aude şi acum şuierând pe la urechi harponul pe care Kayarnac, căpetenia satului, l-a lansat spre el oprindu-se chiar la picioarele lui…

Deodată, urechile lui John percep dincolo de urletul înspăimântător al vântului, pocnituri şi lovituri de bici. Uşa se deschide zgomotos lăsând să pătrundă înăuntru nu doar furtuna ci şi pe Kayarnac însoţit de şase din oamenii lui, înarmaţi cu toţi până-n dinţi. John tresare; plecându-şi capul ca şi cum ar fi absorbit de treburile lui, îşi încredinţează viaţa în mâinile Domnului Isus, Salvatorul său. Oamenii lui Kayarnac sunt la doar câţiva paşi de el.

John continuă să se roage în timp ce invadatorii răscolesc camera până în cel mai ascuns ungher. Simte cum Kayarnac, aşezat în spatele lui, priveşte la hârtia pe care el tocmai scria. Fără a sta prea mult pe gânduri, Kayarnac, smulge foaia întrebând pe un ton răutăcios:

-  Ce este asta?

John explică, cum aceasta este o foaie de hârtie şi că desenele minuscule sunt litere care împreună formează cuvinte iar acestea spun ceva. Îşi dă seama însă că pentru Kayarnac este prea dificil să înţeleagă. Hârtia trece din mână în mână.

-  Această hârtie deci, continuă Kayarnac ca şi cum ar vrea să se dumirească, ţine minte ce îi spunem şi poate să şi vorbească?

John nu îndrăzneşte să-l privească-n faţă, dar confirmă printr-o clătinare a capului. Atunci, Kayarnac îi comandă pe un ton aspru:

-  Fă hârtia să vorbească!

Pe un ton calm, John citeşte câteva din versetele pe care tocmai le tradusese: 

„Isus, ducându-şi crucea, a ajuns la locul, zis al Căpăţânii, care în evreieşte se cheamă Golgota. Acolo a fost răstignit”… 

John se opreşte. Să mai citească oare? Afară, vântul continuă să urle înfricoşător în timp ce-n casă se aşterne o linişte impresionantă. Oamenii s-au oprit din răscolit şi s-au apropiat curioşi de masă.

-  Continuă, comandă Kayarnac.

John mai citeşte puţin şi se opreşte din nou - de astă dată acolo unde a rămas cu traducrea. Se întoarce spre Kayarnac. Faţa acestuia este cu adevărat serioasă. În timp ce-n ochi se-ntrezăreşte licărirea unei lacrimi, pe un ton grav Kayarnac mărturiseşte că vrea să-l cunoscă pe Isus.

După numai câteva momente căpetenia şi oamenii lui îngenunchiază cerând Domnului Isus Hristos să devină Mântuitorul lor. Şi pentru că Domnul Isus a venit pe pământ să mântuiască ce era pierdut, El şterge cu sângele Lui cel sfânt şi curat păcatele tuturor celor ce le recunosc.

John conştientizează că eschimoşii au nevoie de cuvântul lui Dumnezeu şi că ceea ce cuvintele şi argumentele lui n-au reuşit să producă în aceşti oameni împietriţi, Cuvântul lui Dumnezeu a putut-o face.