Mâna rănită

- Foc! Privşte! Casa cea mare de colo arde!
Ȋn direcţia arătată cerul este roşu iar un nor gros de fum se înalţă în văzduhul întunecat. Ȋn faţa casei sunt adunaţi o mulţime de curioşi. Ȋntr-un colţ, pompierii neputincioşi asistă la dezastrul provocat de incendiu. Nu mai este nimic de făcut. Nimic de salvat. Limbile mari de foc ce ies prin ferestrele sparte învăluie faţada deja înnegrită de fum.

Câteva minute mai înainte o ambulanţă a plecat să transporte de urgentă la spital o doamnă ce trăia acolo ocupându-se de micuţul ei, Daniel un baieţel de 4 ani. Dar… Unde este Daniel?
Au început să strige copilul peste tot. Nici un răspuns. Să fi rămas oare în casă? Căpitanul garnizoanei de pompieri întorcandu-se către mulţime întreabă:
- Este vreun voluntar gata să meargă să caute acest copil?

Unul după altul oamenii îşi pleacă privirile. Acoperişul mistuit de foc este gata să se prăbuşească dintr-o clipă în alta. Ar fi o nebunie să te aventurezi acum în casă...
Pe neaşteptate, în mulţime apare mişcare. Un om se desprinde din grup îndreptându-se în grabă spre casa mistuită de flăcări. Ȋn lumina focului i se întrezăreşte silueta înaltă şi părul alb fluturând în vânt. E marele Gim ce într-o clipă dispare în casă. Orbit de fum, ţinându-şi batista la nas pentru a nu se asfixia, Gim urcă scările învăluite de flăcări. Ajuns la etaj, zăreste o uşă întredeschisă spre care se îndreaptă-n grabă; intrat în cameră, numai ce-l vede pe Daniel dormind linistit în micuţul lui pat. Cu preţul de a-l trezi, Gim îl ia în braţe îndreptându-se spre scări. Un zgomot sinistru se face auzit - sunt scările care se prăbuşesc.

Şi acum, se întreabă Gim, cum să cobor? Ȋn locul unde cu câteva clipe mai înainte se găseau scările, iată conducta de apă ce coboară pâna la parter. Fără a sta pe gânduri, ţinând pe micuţul Daniel într-o mână, Gim se prinde cu cealaltă de conductă lăsându-se să alunece până la parter. Conducta fierbinte îi smulge un strigăt de durere. Palma mâinii drepte este arsă de fierul încins.

Curând Gim şi Daniel se regăsesc în mijlocul mulţimii. Gim ştie că mâna lui nu va mai fi niciodată ca înainte, lucru care nu îl tulbură însă prea tare. Mai pe sus de orice este fericit că a scăpat viaţa acestui micuţ nevinovat.
Câteva zile mai târziu îl întâlnim pe Gim într-o sală mare de tribunal. Judecătorul, însărcinat cu plasarea pentru un timp a copilului, se adresează pe un ton profund îngăndurat asistenţei:
- Ce-i de făcut cu acest copil? Daniel a scăpat din
incendiu dar mama lui nu se poate încă ocupa de el. Este oare în sală o familie serioasă gata să ia acest micuţ şi să-l îngrijească?
Ȋn sala de judecată un om se ridică în picioare. Părul lui alb atrage atenţia întregii asistenţe. Este Gim.
- Domnule judecător, doresc să iau eu acest copil şi să mă îngrijesc de soarta lui.
Magistratul încruntă sprâncenele. Gim nu i se pare a fi tocmai omul potrivit pentru această slujbă.
- Aveţi un motiv cât şi un argument pentru care să doriţi copilul?
- Domnule judecător, nu am decât un singur argument. Priviţi-l! Şi în faţa întregii asistenţe Gim ridică şi arată mâna rănită.

Ȋn sala de tribunal se lasă o tăcere deplină. Judecătorul, mişcat de un astfel de argument, se decide să încredinţeze copilul lui Gim.
Astfel, în zilele următoare putem vedea pe stradă un bărbat cu silueta înaltă ţinând de mână un băieţel de câţiva anişori.

- Hei Gim! îi strigă din când în când câte unul. Ţi-ai schimbat meseria? Te ocupi de copii?! Toţi aceştia însă nu îşi permit să glumească prea mult îtrucât cunosc bine puterea pumnului cu care Gim le mai răspunde din când în când.

Timpul se scurge cu paşi repezi. Daniel creşte iar Gim nu încetează să-l îngrijească şi să-l iubească. Într-o bună zi, Gim şi Daniel merg să viziteze o expoziţie. Gim, de mână cu micuţul adoptiv, trece prin faţa a tot felul de tablouri. Deodată Daniel se opreşte.
- Tată, spune-mi, cine este omul din tabloul acela?
- Ei bine..., este Isus!
- Spune-mi tată, de ce are mâinile străpunse?
- Pentru că a fost bătut în cuie pe o cruce.
- De ce a fost bătut în cuie pe cruce?
- De ce? Pentru că oamenii nu Îl iubeau şi … şi vroiau să-l omoare.
- Tată! De ce nu îl iubeau oamenii?
Gim se simte încurcat. De ce nu îl iubeau oamenii? Niciodată nu s-a întrebat acest lucru. Încearcă să sustragă atenţia tânărului companion spre alte tablouri. Daniel rămâne însă fascinat de cel care îl reprezintă pe Isus.

- Spune-mi tată, de ce nu îl iubeau oamenii pe Isus?

Scărpinându-se la tâmplă ca şi cum ar încerca să se reculeagă, începe să îi povestească micuţului tot ce ştia el despre acest Isus.

- Ei bine... .A fost aşezat pe cruce pentru a salva oamenii, dar…, hai să vedem celelalte tablouri.

Daniel se lasă antrenat, dar în inima lui sunt multe alte gânduri care îl frământă. Pentru câteva momente tace apoi, Gim tresare auzindu-l iar vorbind:
- Atunci tată, Isus este ca tine! Isus a fost crucificat iar tu ai mâna arsă pentru că m-ai scăpat din foc!

Gim nu ştie de ce, dar cuvintele lui Daniel încep să-l frământe. În seara aceea, după ce micuţul se culcă, Gim rămâne aşezat alături de el pe un scaun. După câteva minute nu se mai aude în cameră decât suflul liniştit al copilului care doarme. Cu capul în palme, cufundat în gânduri, Gim meditează la ceea ce Daniel i-a zis cu puţin mai înainte: “Isus este ca tine”. Nu, Isus nu este ca el. Ştie foarte bine. Viaţa i se derulează înaintea ochilor amintindu-i de serile petrecute în păcat, de ceasurile petrecute la bar, de răul făcut atâtor oameni şi care i-a adus aşa de mulţi duşmani. Ce mult păcat a săvârşit! Nu! Isus nu e ca el. Niciodată până acum nu a înţeles de ce Isus a fost crucificat pe lemn, întins pe crucea blestemată. A fost oare răstignit şi pentru el, Gim? A murit oare Isus şi pentru păcatele lui?

Pleacă-ţi genunchii şi primeşte-L în inima ta pe Isus ca Mântuitor şi Domn.