Misiune dificilă

- Misiunea pe care v-o încredinţez este importantă şi nu este lipsită deloc de primejdii.

Suntem în Vietnam, în timpul războiului. Într-un mic birou, Eduard şi Bruno urmăresc itinerariul pe care colonelul li-l indică pe o hartă. Misiunea încredinţată celor doi este să transporte documente secrete la Sediul Central, la aproximativ 200 de kilometrii depărtare. Câteva minute mai târziu maşina este gata. Eduard se aşeză la volan, iar Bruno alături de el. Maşina porneşte în trombă. Merg o jumătate de oră printr-o regiune aproape deşertică. Deodată, un foc de puşcă…

-  Accelerează! strigă Bruno scoţând arma. Şi înainte să riposteze, zăreşte nu departe de ei un soldat.

-  Ticălosul!

Cât ai clipi, Bruno simte o lovitură care îi scutură tot trupul. Lovit în piept, alunecă spre partea din spate a maşinii. Cu vocea aproape stinsă rosteşte: sunt mort! Un alt foc de armă izbucneşte. Maşina îşi continuă drumul în plină viteză învăluită într-un nor de praf.

Bruno nu înţelege nimic. Glonţul l-a lovit în plin dar el nu simte nici durere, nici rană. Îşi priveşte vestonul găurit plin de nedumerire. Fără-ndoială glonţul a străpuns cu uşurinţă ţesătura. „Trebuia sa fiu mort, se gândeşte el meditând la cele întâmplate”.

Punând mâna în buzunarul de la piept, scoate o carte. În acea clipă îşi aminteşte de momentul când şi-a pregătit bagajele să plece la război iar sora lui i-a dăruit o Biblie de buzunar. Să nu-şi întristeze sora, a luat cartea ascunzând-o în buzunarul de la piept al vestonului său, fără a crede că într-o zi această carte îi va salva viaţa.

  Iată-l acum însă pe Bruno răsfoind cartea. Întoarce foaie după foaie. La început toate sunt găurite. Glonţul s-a oprit însă în paginile Bibliei şi curios să vadă până unde a ajuns, răsfoieşte cu atenţie. Pe măsură ce întoarce paginile, gaura devine tot mai mică. În cele din urmă ajunge acolo unde glonţul se opri lasând doar un punct, acesta fiind în mijlocul unui psalm: versetul 7 din Psalmul 91. Urma lăsată de glonţ pare să desemneze versetul la fel de bine cum noi am indica ceva cu degetul. La citirea versetului Bruno tresare: “o mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta dar de tine nu se vor apropia”.

Bruno nu îşi poate deslipi ochii de la acest verset atât de minunat. El citea din când în când câte un pasaj din Biblie dar fără prea mare atenţie. Niciodată până acum nu a înţeles că acest cuvânt al lui Dumnezeu poate avea atâta putere: puterea de a opri un glonţ, puterea de a-l salva de la moarte. Da! Cu adevărat Dumnezeu nu a vrut să pătrundă în inima lui acest glonţ ci mai de grabă cuvântul care îi vorbeşte de bunătatea lui Dumnezeu care l-a salvat de la moarte pe el care nu merita nimic.

Maşina frânează şi se opreşte în faţa postului de gardă al Sediului Central.

-  Să trăiţi domnule general! Vă raportăm că misiunea noastră este îndeplinită!

-  Şi este reuşită?

-  Da! Cu siguranţă!

  Ceea ce doreşte Bruno acum, este să fie singur. Şi Dumnezeu care cunoaşte dorinţa inimii lui, îi pregăteşte prilejul: în acea seară, singur într-o cameră, citeşte versetul desemnat de glonţ. 

Da! Dumnezeu l-a salvat de la moarte. Nu vrea oare Dumnezeu să-l salveze şi de la pierzare, de la moartea veşnică? Bruno se prăbuşeşte pe genunchi. Se roagă. Se roagă pâna capătă siguranţa că Domnul Isus a şters toate păcatele sale.

La întoarcere în cantonament, Bruno arată Biblia găurită la toţi prietenii săi istorisindu-le cum Dumnezeu l-a izbăvit de la moarte şi cum Domnul Isus este acum Mântuitorul său.

 “O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta dar de tine nu se vor apropia”.