O maşină de cusut
Ajunşi cu piroga între trestii, Jean şi Robert nu-şi pot dezlipi ochii de satul indian aşezat la marginea pădurii. Cu ce se deosebeşte oare acest sat de toate celelalte din regiune? Colibele risipite, lucrate din lut roşu, se aseamănă tot atât de bine cu celelalte din regiune! Totuşi, pentru Jean şi Robert acest sat este cu totul special. Căpetenia acestuia a jurat că pe primul misionar creştin care va cuteza să se aventureze pe teritoriul lui, îl va omorî. Un astfel de jurământ îi înspăimânta pe cei doi purtători ai Evangheliei. Inimile lor însă, pline de dragostea lui Dumnezeu, sunt mâhnite la gândul că oamenii din satul acela n-au auzit niciodată despre mântuirea pe care Domnul Isus a venit să o aducă în dar tuturor celor care vor crede în El. Dorinţa ca indigenii să-L cunoască pe Domnul Isus ca Mântuitor, îi înflăcărează tot mai mult pe cei doi misionari. Nepăsători faţă de amenintările şefului indian se hotărăsc să pătrundă în sat şi să vestească Evanghelia.
Jean coboară din pirogă. În timp ce se strecoară printre trestii aruncă o privire spre Robert şoptind discret: Robert, roagă-te! Nu înceta să te rogi!
Îndreptându-se spre sat îşi încredinţează viaţa Tatălui său ceresc, singurul care îi poate da ajutorul de care are atâta nevoie. Ajuns la primele colibe, Jean este surprins de liniştea care învăluie satul. Nu se zăreşte prin preajmă nici ţipenie de om. Îşi continuă drumul. Nu merge mult şi aude, nu departe de el, într-una din casele mai mari din sat, răsunetul unor voci. După tonul ridicat pare să fie o dispută în casă. Apropiindu-se mai mult aude vocea mânioasă a unui bărbat:
- Cum ai putut strica o astfel de maşină?
Jean se apropie mai mult de casă şi ascultă cu încordare conversaţia. Pe acelaşi ton, o voce feminină răspunde:
- Nu am stricat-o eu. Pur şi simplu nu vrea să meargă. De dimineaţă şi până acum tot încerc să o fac să meargă, dar nu vrea. Nu ştiu ce are!
- Cu ce vei mai lucra? Ai stricat-o expre pentru că eşti o puturoasă, strigă vocea masculină!
Fără să ciocăne Jean deschide uşa şi intră subit în casă. Surprinşi de apariţia necunoscutului, cei doi se opresc din ceartă. Jean se minunează el însuşi de reuşita lui. Fără a spune un cuvânt bărbatului şi femeii care îl privesc nedumeriţi, merge direct la obiectul discordiei: o veche maşină de cusut. Îşi pipăie buzunarul din care scoate o şurubelniţă şi începe să desfacă, unul câte unul, şuruburile maşinii de cusut.
- Este normal să nu mai meargă, zice Jean. Este ancrasată, mă şi mir cum de a mers până acum!
Jean simte cum două perechi de ochi îl privesc pătrunzător. „Dacă stric ceva, dacă pierd un şurub sau pierd o piuliţă sunt un om mort”, se gândeşte-n sinea lui. Se roagă lui Dumnezeu să-i dea ajutorul de care are nevoie şi să-l ocrotească. Desface şi curăţă piesele una câte una. În cele din urmă iată-l ajuns la ultima rotiţă... O curăţă cu atenţie, o fixează la locul ei, după care pune capacul. În sfărşit, maşina este montată iar Jean îi face proba. Maşina funcţionează la fel de bine ca şi atunci când a fost nouă.
Jean se ridică şi plin de puterea Duhului Sfânt se adresează celor doi: inima voastră este la fel de murdară ca şi această maşină, de aceea nu-L puteţi iubi pe Dumnezeu. Eu am curăţat maşina de cusut, dar păcatele voastre nu pot fi curăţate decât prin sângele sfânt al Domnul Isus. El v-a iubit până la moarte şi încă moarte de cruce. Sângele Lui a curs pentru a şterge păcatele voastre şi ale mele.
Bărbatul indian nu zice nimic. Soţia lui nici atât. Jean aranjează şurubelniţa în buzunar şi se îndreaptă spre uşă. Când să iasă, bărbatul îl opreşte.
- Eu sunt căpetenia satului. Aş vrea ca în această seară tu să vorbeşti despre Isus şi dragostea Lui la toţi sătenii.
În seara aceea, Jean şi Robert au vorbit indienilor despre marea mântuire pe care Dumnezeu o oferă păcătoşilor. În seara aceea şeful satului, soţia lui şi mulţi alţi indieni din sat au primit în inima lor pe Domnul Isus ca Mântuitor. Ce mare a fost bucuria cerului!