Oferta lordului Congleton
Nu este în sat un singur ţăran care într-o bună zi să nu fi luat drumul spre locuinţa lordului Congleton şi să nu îi fi cerut să-l împrumute cu nişte bani. Unul avea nevoie să repare grajdul, altul să plătească veterinarul… În fine, tot satul avea datorie la lordul Congleton, chiar dacă nimeni nu spunea acest lucru niciodată.
Cu târnacopul pe umeri, în timp ce se îndrepta spre lucru traversând piaţa saului, Jon se opreşte în faţa avizierului central unde, un afiş mare, pare să fi fost lipit seara trecută sau chiar în cursul dimineţii înainte ca sătenii să se fi trezit. Se apropie şi citeşte: „cel ce va veni la mine astăzi, înainte de prânz, cu lista de datorii ce le are faţă de mine, va fi iertat de toată datoria”. Semnat, lord Congleton.
Orologiul bisericii sună ora 9. Afişul îi pare ciudat. Jon nu ştie ce să creadă – să fie oare adevărat sau doar o înscenare? Se hotărăşte prin urmare să mai zăbovească, în speranţa că alţi consăteni venind în piaţă vor observa afişul.
Iată numai ce soseşte Tom. Jon îl urmăreşte cu coada ochiului. Tom se aşează în faţa afişului, pune ochelarii şi citeşte: „cel ce va veni la mine astăzi, înainte de prânz, cu lista de datorii ce le are faţă de mine, va fi iertat de toată datoria”. Semnat, lord Congleton.
Cu un aer indiferent Jon se apropie de avizier.
- Ce glumă, zice Tom izbucnind într-un hohot de râs; bătrânul de pe colină vrea să se distreze pe seama cheltuielilor noastre!
În tot cazul, nu mă voi lăsa tocmai eu păcălit de această farsă.
În timp ce Jon şi Tom discută, iată că se apropie, cu coasa pe umăr, William. Noul afiş îi atrage privirile şi-i stârneşte curiozitatea. Îl citeşte, dar văzându-i pe ceilalţi doi stând de vorbă nu prea departe, ridică din umeri zicând: nu mă priveşte asta - eu nu îi datorez nimic lordului. William spunea o minciună.
Era conştient că lista de datorii către lordul Congleton era lungă. Vroia însă ca ceilalţi să nu cunoască datoriile sale şi să nu fie privit de lume ca un datornic.
Jon nu zice nimic, Tom însă, cu gura până la urechi nu încetează să tot repete că afişul este o glumă destinată să înşele pe naivi!
Nu se întâmplă oare acelaşi lucru cu vestea bună pe care Domnul Isus o prezintă la cei păcătoşi? Sunt oameni ca Jon care nu ştiu ce să facă şi se tem de reacţiile celor din jur. Alţii ca şi Tom îşi bat joc iar alţii ca şi William spun că nu au nevoie! Nu îşi dau seama că sunt păcătoşi pierduţi şi depărtaţi de Dumnezeu.
Nu după mult timp apare Clement. Sub privirea atentă a celorlalţi se apropie de afiş, îl citeşte, după care cu un aer descurajat se-ntoarece zicându-şi ca pentru sine însuşi: „am o datorie atât de mare… niciodată nu îmi va ierta tot ceea ce îi datorez”. Eşti oare tu ca şi Clement? Te gândeşti că eşti un păcătos prea mare ca Dumnezeu să-ţi ierte vina?
Ceasul bisericii sună ora 10. Un grup din ce în ce mai mare se formează în jurul afişului. Fiecare îşi dă cu părerea, afară de Jon care nu zice nimic. El ascultă ceea ce spune unul sau altul. Tom îşi bate joc încercând pe cât posibil să-i distreze cât mai mult pe cei din jurul lui. William continuă să explice celor ce vor să-l asculte că afişul nu-l priveşte cu nimic pentru că nu datorează nimic nimănui. Cât îl priveşte pe Clement, acesta suspină privind trist spre pământ. Nimeni nu-l observă însă pe Francisc. Acesta se strecoară până la afiş şi-l citeşte cu atenţie: „cel ce va veni la mine astăzi, înainte de prânz, cu lista de datorii ce le are faţă de mine, va fi iertat de toată datoria”. Semnat, lord Congleton.
- Ce veste bună! Am să mă duc chiar acum la lord şi-am să-i spun tot ce-i datorez!
Jon deschide ochii mari. Tom întoarce capul spunându-i pe un ton batjocoritor: sărman Francisc, crezi chiar orice? William îl priveşte dispreţuitor: tu eşti deci dator la el? Clement îl apreciaza însă. Ar face şi el acelaşi lucru, dar….
Lui Francisc nu îi pasă de ceilalţi şi nici nu ia în seamă părerile lor. Lăsându-şi roaba în piaţă, aleargă repede acasă şi scrie pe o listă toate datoriilor sale. Fără să se preocupe de vorbele care îi trec pe la urechi, urcă liniştit şi plin de bucurie colina, îndreptându-se încrezător spre frumoasa locuinţă a lordului Congleton.
Orologiul sună ora 11. Curios, nici unul din săteni nu visează să meargă la lucrul lor. Din contră, toţi merg după Francisc până la proprietatea lordului Congleton. Jon nu zice nimic. Tom se distrează copios. William pare să fie spectator, afirmând mereu că pe el nu îl priveşte. Clement nu înceteaza să suspine. Ajunşi la porţile proprietăţii, sătenii se opresc.
Fiecare urmăreşte cu interes ce se va întâmpla cu Francisc.
Îl văd cum bate la uşă, cum însuşi lordul Congleton îi deschide şi-l invită în casă…
Orologiul din sat sună ora 11:30. Lordul Congleton invită pe Francisc în biroul lui rugându-l să ia loc.
- Aţi crezut deci domnule Francisc mesajul ce l-am afişt în piaţă?
Cu faţa radiind de bucurie Francisc răspunde:
- Da domnle Congleton, am crezut. Nu era acest mesaj semnat chiar de dumneavoastră?
Luând lista lungă de datorii pe care Francisc i-o întinde, lordul Congleton scrie un singur cuvânt: ACHITAT, după care semnează.
În liniştea ce învăluie biroul lordului Congleton se aude orologiul satului sunând ora 11:45.
Mulţumindu-i din toată inima lordului, Francisc se ridică intenţionând să plece. Bucuria iertării este atât de mare încât arde de nerăbdare să o împărtăşească celor ce îl aşteptă la poartă. Lordul Congleton îl opreşte însă.
- Aşteptaţi vă rog un moment. În curând clopotele vor bate ora 12. Vă amintesc că aţi fost iertat de datorie pentru că m-aţi crezut! Trebuie ca şi ceilalţi să creadă ceea ce am scris şi să-mi acorde încredere. Aşezaţi-vă să stăm puţin de vorbă…
Ce bucurie când cineva acordă încredere Domnului Isus! El şi-a dat viaţa la cruce pentru a mântui pe toţi aceia ce vin la El.
Când orologiul sună ora 12, Francisc iese vijelios de la conac strigând:
- Eliberat! Iertat! Iertat de toată datoria!
La auzul acestor cuvinte Jon, Tom, William şi Clement merg repede acasă, îşi întocmesc lista de datorii şi se întorc în grabă la lord.
Se pun să ciocăne, să strige… nici un răspuns. Într-un târziu, Jon zăreşte pe poartă un afiş pe care stă scris: „Prea târziu”.
Astăzi Domnul Isus oferă în mod gratuit mântuirea şi iertarea păcatelor. Trebuie doar să crezi şi să îi acorzi încredere Celui care a murit pe cruce pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică. Grăbeşte-te aşadar şi tu, copil, tânăr sau vârstnic, să vi la Domnul Isus cu toată povara păcatelor tale. Chemarea Lui este pentru astăzi, mâine poate fi prea tarziu.
„Astăzi dacă auziţi glasul meu nu vă împietriţi inimile”. Evrei 3.15