Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară

-  Candy, ce-ai pe braţ?

Într-o seară, pe când întreaga familie era adunată în jurul mesei, o văd pe mama care tocmai ne servea masa uitându-se îngrozită la mâna mea. De ceva timp am observat pe antebraţ o pată albă pe care n-o puteam îndepărta nici spălându-mă bine cu săpun nici frecându-mă cu vreo piatră. Tatăl meu de asemenea privea cu stupoare pata albă de pe braţ iar din acea zi fraţii m-au ţinut la distanţă şi s-au ferit să mai mă aibe prin preajmă. Nimeni nu vroia să se mai joace cu mine şi toţi câţi mă vedeau se fereau să mă atingă. Într-o bună zi a trebuit să merg şi să dorm într-un colţ al casei, departe de toţi ceilalţi membri ai familiei. Niciodată de atunci mama nu mai m-a luat în braţe să mă alinte şi să-mi şoptească dulce la ureche că mă iubeşte.

După o vreme a trebuit să locuiesc în gradină, într-o cabană de lemn pe care tata a construit-o în mod expre pentru mine. Tot trupul meu era acum plin de pete albe. Eram lepros… Şi cu cât creşteam cu atât eram mai trist şi nefericit, iar gândul că sunt lepros mă măcina tot mai mult. În fiecare zi mama venea şi-mi-aducea mâncare fără însă a se apropia prea mult de mine. Cât de mult mi-aş fi dorit să mă năpustesc în braţele ei să-i spun: mamă, mamă, eu sunt mereu băieţelul tău drag! Ştiam însă că un mic gest era suficient ca să o înspăimânte pe sărmana mama aşa încât s-o ia la fugă de teamă să nu se contamineze şi să transmită teribila boală celorlalţi fraţi ai mei. Câtă suferinţă a trebuit să-ndure sărmana din pricina mea!

Într-o bună zi, ne mai suportând să fiu tot singur în spatele grădinii şi să fiu hrănit asemenea unui câine, m-am hotărât să plec de acasă. Nu ştiam decât foarte vag ce este acela un lepros, dar am plecat. Leproşii erau aceia care veneau şi cerşeau mâncare la uşa casei noastre, erau cei împotriva cărora eu şi prietenii mei am aruncat de-atâtea ori cu pietre pentru a-i alunga din sat. Leproşii erau aceia care oridecâteori treceau pe lângă cineva strigau: necurat, necurat, pentru ca omul acela să se depărteze de ei. Am plecat deci de acasă cerşind ici şi colo mâncarea de care aveam nevoie. Am întâlnit apoi alţi leproşi cu care am trăit mult timp departe de lume, de oraşe şi sate, de cei ce ne alungau şi nu ne vroiau.

Într-o seară, sătul de traiul mizerabil pe care-l duceam, m-am hotarat sa termin cu viaţa mea de chin. „Mâine”, mi-am zis în sinea mea, „mă voi duce la fluviu şi mă voi arunca în apă. Voi pune astfel capăt suferinţei mele şi voi sfârşi cu viaţa mea de plâns”.

A doua zi dimineaţă, aşa cum mă hotărâsem de cu seară, am luat drumul spre fluviu. Trecând prin sate nu încetam să strig: „necurat, necurat”, pentru ca oamenii să se depărteze de mine. Vreo câţiva au binevoit să arunce cu pietre ca să mă alunge cât mai repede. La scurt timp după aceasta am văzut conturându-se în depărtare fluviul şi soarele scăldându-se în unduirile lui vesele. Inima mea era însă grea ca o piatră. În timp ce paşii mă conduceau spre ţărm am observat, nu departe de mine, un bătrânel. Era aşezat pe o piatră la marginea cărării pe care eu tocmai apucasem. Temându-mă să nu arunce cu pietre sau să scuipe spre mine m-am hotărât să-l ocolesc. Spre marea mea mirare bătrânelul se întoarse spre mine şi mă chemă încetişor: leprosule, vino şi aşează-te lângă mine. M-am apropiat temător de bătrânul care m-a invitat să mă aşez alături de el pe piatra de la marginea drumului. Prietenos începu să-mi vorbească despre suferinţa mea, despre lepră, leproşi şi despre un loc unde bolnavii ca mine sunt îngrijiţi. Mai mult decât atât, mi-a vorbit despre o boală mult mai primejdioasă decât lepra: despre păcat şi consecinţele dezastruase ale acestuia. Nu s-a oprit aici ci a continuat să-mi vorbească despre Isus care mă poate vindeca de această lepră a păcatului. Vorbirea lui sensibiliză inima mea copleşită de durere şi lacrimile-mi ţîşniră-n ochi. Mi-am ascuns faţa în mâini şi am rămas mult timp aşa neîndrăznind să ridic capul.

Într-un târziu, dezmeticindu-mă din visarea mea am văzut că bătrânelul ce era alături de mine plecase. Aruncându-mi privirea în zare am revăzut satele prin care tocmai trecusem. Ceva parcă se schimbase în acest timp: lumina părea mai pură, soarele mai strălucitor... şi-n inima mea ceva nou parcă se născuse: speranţa.

Mi-am amintit deodată  cum bătrânul îmi vorbise despre un loc numit leprozerie unde alţi oameni, leproşi ca şi mine, sunt îngrijiţi. O dorinţă năvalnică de a merge acolo a încolţit în sufletul meu. M-am ridicat în grabă şi am pornit la drum. După mai mult timp şi multă căutare am ajuns în faţa unei clădiri mari şi albe.

Ezitând parcă să ciocăn de teamă să nu fiu alungat aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori, m-am apropiat de poartă. În cele din urmă, luându-mi inima-n dinţi am încept să bat. Cineva mi-a deschis, mi-a zâmbit şi m-a invitat înăuntru. După un timp am fost condus la un medic ce m-a examinat minuţios fără a se teme să pună mâna pe mine şi să palpeze locurile bolnave. În urma consultaţiei mi-au propus să rămân în spital pentru îngrijiri.

Într-o zi, persoana care se ocupa de mine mi-a dat o carte.

-  V-am adus ceva de citit, mi-a spus ea cu un zâmbet dulce. Este Biblia, Cuvântul lui Dumnezu.

La început n-am înţeles mare lucru, dar într-o seară pe când citeam Cuvântul, Dumnezeu a vorbit în mod deosebit inimii mele: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Am înţes atunci că bătrânul ce l-am întâlnit pe malul râului, cel ce mi-a deschis uşa leprozeriei, medicul şi toţi cei ce se ocupau zilnic de mine, erau toţi slujitorii aceluiaşi Domn: Isus Hristos. „Dacă din pricina acestui Domn m-au primit şi m-au îngrijit atât de bine, atunci merită să-L cunosc pe acest Isus”, mi-am zis în sinea mea. „El este Cel ce mă poate vindeca de păcat şi mă poate elibera de legăturile morţii”.

În seara aceea, profund mişcat de Cuvântul lui Dumnezeu, m-am plecat pentru prima dată în viaţa mea în rugăciune. M-am recunoscut păcătos şi l-am rugat pe Domnul Isus să intre şi să locuiască în inima mea. I-am mulţumit pentru jerta minunată de la Golgota şi m-am dăruit Lui în întregime, cu trup suflet şi duh.

Am mai rămas o vreme la leprozerie unde am primit medicamentele şi îngrijirea de care aveam nevoie. Acum sunt vindecat. Sunt un om fericit nu doar că trupul meu a fost vindecat de lepră dar şi că prin sângele Domnului Isus am fost eliberat de lepra păcatului iar prin harul Lui pot îngriji la rândul meu de leproşi.

Crede azi promisiunea lui Dumnezeu şi predă-ţi viaţa în mâna Lui. El nu te va respinge pentru că după cum a spus prin Cuvântul Său: ”pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Ioan 6:37