Stăpâne, vreau să te urmez

Suntem în America într-o piaţă de sclavi. Ganko priveşte cu neîncredere mulţimea ce se îngrămădeşte în cafeneaua în care el, alături de alţi sclavi negri, stă înlănţuit.

Ştie că pentru toţi aceşti oameni ce mişună în jurul lui, el nu este decât o marfă, o marfă ce în curănd va fi vândută stăpânilor de sclavi. El ştie bine că pentru toţi aceşti negustori care-l privesc pe el şi pe companionii lui, nu este nimic mai important decât puterea lor de muncă şi preţul cu care pot fi ei vânduţi.

Din când în când Ganko aruncă o privire neliniştită spre unul din negustori, un om cu pălărie gri, aşezat undeva în rândurile din spate ale sălii. După vestimentaţie, pare să vină din altă ţară, să fie un străin. Să fi venit oare şi acesta să cumpere un sclav? se întreabă Ganko în sinea lui. 

Ce catastrofă ar fi să fie cumpărat de acest străin! Ar fi mai rău decât dacă-ar sluji la un stăpân rău şi pretenţios! A fi cumpărat de un străin ar înseamna să-şi părăsească ţara, familia, soţia, copiii şi să plece cu noul stăpân în ţara sa depărtată. Sper să nu mă cumpere, îşi zice Ganko neliniştit.

În curând în sală se face linişte şi se anunţă începutul vânzării. Primul sclav este anunţat iar cumpărătorii anunţă preţul!

Preţul tot creşte: 100 de dolari, 120,…, 145. Ciocanele bat şi sclavii sunt astfel vânduţi unul câte unul.

Vine rândul lui Gonko. Un om se ridică şi oferă 120 de  dolari. Gonko păleşte realizând cu groază că cel care propune preţul este tocmai omul cu pălăria gri.  

-  Nu mă cumpăraţi, nu vă vreau stăpân !

Alţi cumpărători încearcă să propună mai mult dar omul cu pălăria gri nu se lasă şi creşte tot mereu preţul: 150 de dolari. Gonko, scuturându-şi lanţurile se înfurie şi începe să strige plin de furie: 

-  Nu mă cumpăraţi, nu vă voi sluji!

Fără să se neliniştească, străinul continuă licitaţia: 180 de dolari. Mânia lui Ganko creşte tot mai mult şi ne mai putându-se stăpâni, cu pumnul înlănţuit ameninţă străinul ce vroia să-l cumpere:

-  Dacă mă cumpăraţi am să vă omor.

Fără să se preocupe de mânia sclavului nici de ameninţările lui, străinul continuă liniştit licitaţia: 195 de dolari.

Cumpărătorii fac linişte - ciocanele bat. Vândut! ... şi Ganko este astfel cumpărat de omul cu pălăria gri.

Acesta din urmă se ridică pentru a plăti noua sa achiziţie. Ȋn timp ce se îndreaptă spre sclav, în sală se face linişte deplină. Ce se va întâmpla? Sclavul este furios! Se va năpusti oare asupra negustorului? Toţi îşi reţin respiraţia. Ganko tremură de furie. Omul cu pălaria gri se îndreaptă spre el. Se opreşte la câţiva paşi şi cu un puternic accent străin se adresează sclavului.

-  Te-ai gândit că eu te cumpăr să te duc departe de ai tai! Eu te-am cumpărat pentru a face din tine un om liber! Ai auzit? Eşti liber!

Unul câte unul lanţurile cad. Ganko rămâne înmărmurit fără să mai zică nimic. Ȋn timp ce străinul întoarce spatele să iasă din sală, Ganko aleargă spre el strigând:

-  Stăpâne, vreau să te urmez, vreau să te servesc, vreau să merg cu tine acolo unde vrei să mă duci. Sunt sclavul tău.

Domnul Isus nu obligă pe nimeni să-L slujească. El a plătit scump pentru fiecare dintre noi dăruindu-şi chiar viaţa sa la crucea Golgotei ca să ne salveze pentru veşnicie. Sângele Lui a curs pentru a ne elibera de sclavia păcatului. Care este răspunsul inimii tale? Nu merită oare să trăieşti pentru Acela care-a murit pentru tine?

 

"El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei".

2 Corinteni 5:15