Veniţi să ne judecăm

Iată-l pe Bob, cum oprindu-se în dreptul brutăriei şi încruntându-şi privirea, citeşte anunţul lipit pe uşă: “În această seară la ora 18:00 în piaţa satului va avea loc o evanghelizare în aer liber”.

Nu mă interesează! Nu-i treaba mea să ascult aşa ceva, îşi zice în sinea lui continuându-şi drumul! 

Seara, în piaţa satului, în faţa cafenelei centrale, vedem cum un om mic de statură instalează o estradă iar alături o pancartă pe care se regăseşte anunţul de evanghelizare şi un verset biblic. La ora anunţată evanghelistul se urcă pe estradă şi începe să vorbească oamenilor veniţi să-l asculte.

Dar unde este Bob şi cu ce se ocupă el oare în tot acest timp? În cafeneau centrală, la doar un pas de estrada evnghelistului, iată-l pe Bob aşezat cu coatele pe bar grăbindu-se să dea pe gât cel de-al treilea pahar cu vin. Încălzit de băutură, cu mintea tulbure şi privirea-ntunecată se îndreaptă spre grupul de oameni captivat de discursul evanghelistului ce nu se dezlipea de Biblia pe care o ţinea la piept. După câteva înjurături adresate auditoriului se îndreaptă spre evanghelist. Ajuns la numai câţiva paşi de acesta, se apleacă, ia o bucată de pământ de la rădăcina unui copac aflat în piaţă şi cu toată puterea o aruncă spre cel ce vesteşte Evanghelia. Nici nu se gândeşte că ar putea nimeri atât de precis ţinta.  Bucata de pământ loveşte pe predicator chiar în piept. Acesta se dezechilibrează, cade de pe estradă trăgând după sine pancarta şi răsturnând masa pe care se aflau tratatele.

Oamenii se sperie, încep să ţipe şi să se îmbulzească. Lui Bob nu-i trebuie mai mult ca să se trezească la realitate şi să înţeleagă gravitatea faptei săvârşite. Temându-se de ceea ce-a făcut, se face nevăzut. Gândul că l-ar fi ucis pe evanghelist îl nelinişteşte. Glasul conştiinţei îi strigă: l-ai omorât, l-ai omorât. De teamă să nu fie prins fuge cât poate de repede. Şi fuge, şi fuge… până îl slăbesc puterile. Ostenit, se opreşte. Priveşte împrejur să vadă dacă nu cumva cineva îl urmăreşte. Întrezăreşte, nu departe de el, un grajd părăsit, năpădit de ierburi şi de mărăcini. Se hotărăşte să se refugieze pentru un timp acolo.

Umbrele nopţii se coboară din cer iar întunericul învăluie pământul în mantia-i neagră. Lumina stelelor ce împodobesc bolta cerească asemenea pietrelor nestemate din coroana împărătească, pătrunde tremurând până în grajdul în care Bob se ascunde. Instalat confortabil în aşternutul său de paie, Bob încearcă să doarmă. De îndată ce ochii i se închid, în mintea lui Bob apare evanghelistul ce se prăbuşeşte lovit de bucata de pământ cu care chiar el, Bob, l-a ţintit. Gândul că ar fi omorât pe predicator nu-i dă pace.

Ceasurile nopţii trec unul câte unul. Întunericul se risipeşte şi soarele dimineţii zâmbeşte printre crestele dealurilor. Privind spre grajdul părăsit aflat la marginea satului întrezărim pe Bob aşezat cu capul în mâini la una din ferestre. Obosit, cu ochii pe jumătate deschişi urmăreşte abătut cum satul se trezeşte la viaţă. Nu trece mult şi stomacul îi aminteşte că nu a mâncat de mult timp. Ce să facă? Să se aventureze până în sat? Ar fi riscant!

În timp ce priveşte pe fereastră observă un copil care, cu ghiozdanul în spate, se-ndreaptă spre şcoală.

-  Pssst, pssst! Micuţule, şopteşte Bob. Ţine aici nişte bani! Ia o pâine pentru mine iar de restul ia-ţi tu bomboane!

Puţin mai târziu copilul se întoarce aducându-i o pâine caldă împachetată într-o bucată de hârtie imprimată. Bob i se adresează pe un ton aspru:

-  Să nu care cumva să mă trădezi! Dacă vei şopti ceva cuiva, vei primi cea mai frumoasă corecţie din viaţa ta, ai înţeles?

Copilul pleacă. Rămas singur, Bob se năpusteşte asupra bucăţii de pâine pe care o devorează cu multă plăcere. Dar… ziua este lungă când nu ai nimic de făcut decât să te învârţi prin grajd. Într-un târziu, Bob, ia bucata de hârtie în care pâinea a fost învelită şi citeşte: „Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre cele ascunse” - Psalmul 90.8. Tresare. Cineva parcă i se adresează în mod direct. Cuvintele citite îl fac să se gândească la un judecător în faţa căruia dă socoteală pentru fapta lui. Totul este dezvăluit iar el este declarat vinovat.

Îşi pleacă privirea… încruntă sprâncenele... se gândeşte la cele citite: greşelile ascunse? În lumina feţei Sale? El Bob, tocmai asta a vrut să facă… să ascundă greşeala lui, aici în acest grajd abandonat. Ştie oare Dumnezeu tot ce a făcut el? A văzut oare Dumnezeu cum l-a lovit pe predicator şi cum acesta a căzut la pământ? O cât ar vrea să-şi  îndrepte greşeala, totul să fie şters cu buretele şi inima lui să se bucure de pace. Poliţia îl caută. Mai mult, acum îl caută chiar Dumnezeu. Unde să se ascundă?… Noaptea următoare s-a dovedit a fi pentru Bob un coşmar. Agitat, se foieşte în aşternut, tresare în somn şi chiar vorbeşte singur în vis: Bob, eşti prins, inutil să te ascunzi!

În ziua următoare Bob zăreşte baieţelul trecând prin faţa grajdului.

-  Pssst, Pssst. Acelaşi lucru ca şi  ieri şi… nu uita să-ţi ţi gura!

În timp ce-şi mănâncă bucata de pâine, Bob citeşte cu mare atenţie hârtia de ambalaj: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna”, Isaia 1.18 .

Ehe, îşi zice Bob. E clar că este vorba de un tribunal! Dar cine mă va apăra la judecată? Cine oare va mijloci  pentru mine? Se gândeşte iar la fapta sa, la omul care cade şi nu se mai ridică…. Şi totuşi este scris că … păcatele se vor face albe ca zăpada!

A doua zi scoate din buzunar cel din urmă ban ce-i mai rămăsese.

-  Pssst, pssst. Puştiule! Acelaşi lucru ca şi ieri!

Bob aşteaptă cu multă nerăbdatre întoarcerea copilului. De data aceasta nu pâinea îl interesează atât de mult, cât ambalajul.

Odată pâinea sosită şi copilul plecat, Bob citeşte cu interes hârtia de ambalaj. „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi”, Romani 5.8. Întrebări nenumărate se ridică în mintea lui Bob: Hristos a murit pentru noi? Să fi murit oare Hristos şi pentru el a cărui faptă este de neiertat? Desigur! Hristos a murit pentru păcătoşi. El a murit chiar şi pentru Bob.

Lumina Cuvântului lui Dumnezeu pătrunde în inima lui Bob care porneşte spre sat hotarât să îşi recunoască vina şi să se predea la poliţie.

Iată-l ajuns în sat. Se îndreaptă spre postul de poliţie.

-  Domnule comisar, se adresează acesta poliţistului. Eu sunt Bob, cel care cu câteva seri mai înnainte a omorât evanghelistul ce predica în piaţa satului!

Poliţistul îl priveşte nedumerit.

-  Evanghelistul care a fost lovit? Din câte ştiu nu a murit! Am primit o plângere cum că a fost lovit şi a căzut de pe estradă, dar apoi s-a ridicat şi a continuat evanghelizarea.

Lui Bob nu-i vine a creade cele auzite. Inima lui tresaltă de bucurie la auzul acestei veşti. Ce minunat să fi în regulă cu oamenii, dar cu cât mai minunat este să fi în regulă cu Dumnezeu.

Dar tu, cel ce ai citit sau auzit despre fapta lui Bob, eşti în ordine cu Dumnezeu? Dacă relaţia ta cu Domnul nu este încă una tată-fiu, trebuie să îi mărturiseşti Lui păcatele tale, iar El, care este credincios şi drept făgăduinţelor Sale te va ierta şi va fi Mântuitorul tău personal.