Vizitatorul de la prânz
Ȋndreptându-se către îngrijitorul bisericii, preotul i se adresează pe un ton discret:
- Lobedo! Ai remarcat omul care în fiecare zi la ora prânzului intră în biserică? Întotdeauna lucrurile se petrec la fel: intră, rămâne câteva minute, apoi pleacă aşa cum a venit. Înfăţişarea lui îmi dă de bănuit. Mai mult decât atât, după cum bine şti, altarul este decorat cu aur şi în biserică sunt multe obiecte de valoare. Te rog, încearcă să-l supraveghezi şi… vezi ce-i cu el.
A doua zi, cu puţin înainte de prânz, Lobedo se aşează într-un colţ aşteptând sosirea necunoscutului.
Ca de obicei! Uşa se deschide, omul intră în biserică şi rămâne pentru câteva clipe nemişcat. Lobedo, cu privirea încordată îi urmăreşte fiecare mişcare şi înainte să plece rupe tăcerea înrebându-l pe un ton hotărât:
- Hei! Dumneata de colo! Cum te numeşti?
- Mă numesc Simon!
- Şi… ce faci la biserică în fiecare zi la prânz?
- O! Nimic sau… vedeţi, intru, aştept câteva momente şi zic: Isus, sunt Simon! Mai rămân câteva minute şi apoi plec.
Timpul se scurge şi într-o bună-zi Simon nu vine la biserică. A fost accidentat de o maşină în timp ce traversa strada. O ambulanţă l-a transportat de urgenţă la spitalul cel mai apropiat fiind internat la camera 223. Odată cu sosirea lui Simon în acest salon atmosfera s-a schimbat complet: pretutindeni voie bună - chiar şi cei mai posaci pacienţi aveau acum un zâmbet pe buze!
Liliana, una din asistentele medicale, îşi interoghează pacienţii:
- Cum vă mai simţiţi ?
- O! De când este Simon aici nu ne mai plângem de nimic! Cu toate că este bolnav este foarte glumeţ şi bine dispus.
După o scurtă vizită în salon Liliana se opreşte în faţa patului în care stătea liniştit Simon.
- Cine vă face aşa de fericit domnule Simon?
- Vizitatorul meu de la prânz domnişoară Liliana. El mă face fericit!
Liliana iese de la 223 foarte uimită. Ea nu a văzut nici măcar o dată pe cineva vizitându-l pe Simon! Merge şi întreabă pe una din colegele ei.
- Ce spui? Simon este vizitat în fiecare zi la prânz? Săraca mea Liliana – el este singur, fără soţie, fără copii, fără părinţi… şi de când este la spital nimeni nu l-a vizitat! Ţi-o fi spus-o în glumă sau… delirează!
Liliana, tot mai uimită se întoarce în salon şi se opreşte direct la patul lui Simon.
- Spuneaţi că sunteţi vizitat în fiecare zi?
Da, desigur! Dar… poate dumneavoastră nu vedeţi vizitatorul meu! În fiecare zi el intră, se aşează la capătul patului meu, rămâne câteva momente şi-apoi îmi spune: Simon, sunt Isus.