Yuri

-  Da, eu sunt!

-  În numele legii am venit să te arestez!

-  Dar ce am făcut? Cu ce sunt vinovat?

-  Repede – repede! Nu avem timp pentru explicaţii! Sunt convins că şti mai bine decât noi!

Fără să ştie ce are să i se întâmple, Yuri se găseşte în numai câteva minute închis într-o celulă de închisoare. O fereastră cu zăbrele, pereţi gri, un pat, o masă şi o uşă metalică ce se închide în urma lui este tot ce are el acum.

-  Sunt nevinovat! Sunt nevinovat! strigă Yuri lovind uşa cu pumnii.

Yuri nu ştie de ce este acuzat şi nici nu înţelege de ce trebuie să stea închis în celula rece şi întunecată. Nu a făcut nimic rău şi totuşi este condamnat. De ce oare?

Ascultând caţiva gardieni vorbind despre el în hol, Yuri înţelege că este considerat ca fiind un primejdios prizonier politic.

- Sunt nevinovat! Sunt nevinovat! strigă el cu insistenţă.

  Nu după mult timp Yuri înţelege motivul condamnării sale: în picioare, în sala de judecată, ascultă vocea aspră şi hotărâta a judecătorului rostind sentinţa: „Yuri Matovici – sunteţi acuzat de participare la un complot împotriva ţarului, motiv pentru care sunteţi condamnat la moarte”.

Condus în celula-i întunecoasă Yuri se aruncă pe pat căzând pradă unei mari disperări. El nu a participat la complot împotriva ţarului! Şi totuşi este acuzat de complot.... Înţelege că este victima unei mari erori judiciare.

Absorbit de gândurile lui triste, copleşit de durere şi amărăciune, Yuri nu aude cheia ce se răsuceşte-n broasca uşii şi nici nu observă că în celulă, în faţa lui, se află acum un om scund, chel şi cu ochii rotunzi.

-  Domnule Matovici, am venit să vă aduc un mesaj de îmbărbătare din partea lui Dumnezeu.

Yuri sare ca un arc şi cu un zâmbet înspăimântător se adresează oaspetelui nepoftit:

-  Ieşi imediat! Nu am ce să fac cu un Dumnezeu care permite ca un nevinovat să fie condamnat. Pleacă imediat de aici!

  Yuri se îndreaptă cu un aer ameninţător către micuţul om care, în timp ce se pregătea să iasă din celulă, aşează pe masa apropiată o Biblie, spunându-i:

-  Vă las totuşi Cuvântul lui Dumnezeu.

Tremurând de mânie, Yuri ia Biblia şi cu toată puterea, în furia lui nebună, o aruncă de perete.

Într-o seară, pe când se plimba prin celulă asemenea unei fiare în cuşcă, pierdut în gânduri, Yuri loveşte cu piciorul în cartea rămasă pe podea. Printre gratiile de la fereastra celulei se întrezăreşte soarele ce tocmai se ascunde în spatele copacilor mângâind cu razele lui calde crengile ale căror frunze şuşotesc încetişor.

Una din raze, mai indiscretă, pătrunde până în celulă unde vine să lumineze cartea deschisă pe care Yuri o ridică de pe podea. Raza de soare se aşeză pe unul din versetele care în momentele următoare avea să cerceteze inima lui Yuri: “Nu este nici un om drept, nici unul măcar. Nici un om drept? Nici el, Yuri care îşi strigă nevinovăţia decând este condamnat?“

Yuri se apropie de fereastră pentru a avea mai multă lumină. Citeşte din nou: „Nici un om drept?” Sare peste acest cuvânt şi citeşte mai departe. Pe aceiaşi pagină e scris: “căci toţi au păcătuit“. Yuri se opreşte un moment pentru a medita la cele citite. Bineînţeles, el nu a participat la complotul împotriva ţarului. Este el totuşi un nevinovat? Se gândeşte la viaţa lui, la ce a trăit şi a făcut în anii pe care i-a lăsat în urmă. Nu a strigat el oare prea tare nevinovăţia sa faţă de un Dumnezeu care are ochii aşa de curaţi încât nu poate să vadă răul? Continuă să răsfoiască Biblia; privirea I se opreşte asupra unui alt verset. „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna”.

Pe dealuri se întrezăresc ultimile raze ale soarelui care apune. În pofida întunericului care învaluie totul, Yuri continuă să citească. Citeşte, visează, se roagă... acolo, în celula mică şi întunecoasă înţelege că este vinovat şi că înaintea lui Dumnezeu este un păcătos pierdut. Dar Biblia pe care a aruncat-o cu furie de perete îl învaţă de asemenea că Isus, fiul lui Dumnezeu, a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.

 În timp ce lumina zilei se retrage lăsând loc întunericului rece al nopţii, o alta lumină răsare şi creşte în inima lui Yuri care se culcă şi doarme liniştit cum nu a mai dormit de mult...

Ziua execuţiei lui Yuri soseşte. Aşezat pe pat, răsfoieşte încă o dată cartea ce i-a adus atât de multă consolare şi care a devenit pentru el o adevărată comoară. Acum este gata să meargă la moarte.

Cheia se aude învârtindu-se-n uşă. Începe să tremure. O siluetă înaltă se conturează în prag. E ţarul! Chiar el! Yuri, recunoscându-l se ridică. Ţarul îi întinde o scrisoare adresându-i-se în acelaşi timp cu o voce dulce:

- Domnule Yuri Matovici, avem dovada deplinei voastre nevinovăţii în complotul care a fost organizat împotriva mea. Acestă scrisoare atestă fidelitatea dumneavoastră faţă de ţar. Am vrut de altfel să vă eliberez eu personal şi cer scuze pentru confuzia ce s-a produs. Vă declar liber.

Înainte de a-şi  urma ţarul, Yuri nu se poate stăpâni să nu arunce o privire spre celulă, la fereastra cu gratii, la masă, la pat, la perţii gri…

-  Da, murmură el, aici este locul unde am cunoscut adevărata libertate!

„Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,

pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.

El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.

Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.

I-a scos din întuneric şi din umbra morţii, şi le-a rupt legăturile.

O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

Căci El a sfărâmat porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier”.

Psalmul 107: 10-16